VIZIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC VITOMIREȘTI

      Derivă din nevoia de educaţie identificată la nivelul societăţii romanesti şi a comunităţii locale şi are în vedere următoarele aspecte:

  • Dezvoltarea instituţională a elevului;
  • Crearea unui climat de învăţare stimulativ;
  • Garantarea pregătirii specializate la liceu;
  • Asigurarea părinţilor că educaţia copiilor lor se face într-un mediu sigur, într-o formare personală permanentă, precum şi implicarea parinţilor în viaţa şcolii;
  • Oferirea către comunitatea locală şi a societăţii în general, a unor absolvenţi pregătiţi şi apţi a se integra în societate;
  • Calificarea elevilor în funcţie de specificul unităţii şcolare;

Viziunea managerială

  • Pornind de la documentele educaţionale în vigoare, în  anul şcolar 2016-2017 avem în vedere în continuare ca întregul procesul instructiv-educativ să se orienteze către formarea unui absolvent cu solide competenţe transferabile de către un personal competitiv, empatic şi deschis la schimbare, într-un mediu sănătos, relaxant, dotat cu toate utilităţile necesare educaţiei.
  • Profilului moral şi acţional al absolventului Liceului Tehnologic Vitomireşti este caracterizat de un set de valori pe care ne propunem să-l promovăm prin procesul de învăţare şi educaţie.

Trackback-uri și pingback-uri 13

  1. price for androxal
  2. order rifaximin online without prescription
  3. buy cheapest staxyn online
  4. get avodart uk where buy
  5. sans ordonnance kamagra beon pharmacie
  6. purchase enclomiphene canada shipping
  7. order dutasteride generic alternative
  8. how to buy flexeril cyclobenzaprine generic in canada
  9. buy cheap gabapentin canada medicine
  10. how to buy fildena cheap from usa
  11. buy cheap itraconazole generic release date
  12. xifaxan with free fedex overnight
  13. kamagra prášky kanadské lékárny objednávky

Comentariile sunt închise.